Preambul

Pentru a selecta un întreg rând dintr-un document, este suficient să executaţi un click în zona de dinaintea rândului.

 

Zona care permite selectarea întregului rând se află în extremitatea stângă a foii, în dreptul rândului pe care dorim să îl selectăm.

 

Pasul 0

Apasă butonul Descarcă documentele ajutătoare din partea dreapta-sus şi dezarhivează documentul ajutător.

 

Pasul 1

Execută un click în zona indicată (1).

În acest moment am reuşit să selectăm întregul text de pe rândul respectiv.

Opţiunile de schimbare a stilului fontului se regăsesc în tab-ul Home (Pornire), grupul Font (Font).

Acestea sunt: Bold (B) – Îngroşat, Italic (I) – Înclinat, Underline (U) – Subliniat.

Execută un click pe butonul Bold (2) pentru a îngroşa textul selectat.

Execută un click pe butonul Italic (3) pentru a înclina textul selectat.

Execută un click pe butonul Underline (4) pentru a sublinia textul selectat.

Pentru a anula efectul unuia dintre aceste trei stiluri, este de ajuns să se apese încă o dată butonul corespunzător stilului respectiv.




 

Pasul 2

Opţiunile de aliniere a textului se regăsesc în cadrul grupului Paragraph (Paragraf).

Aici vom găsi patru opţiuni de aliniere:

– aliniere text la stânga;

– aliniere text la centru;

– aliniere text la dreapta;

– aliniere text stânga-dreapta.

Implicit, MS Word are setată opţiunea de aliniere la stânga.

Execută un click pe butonul de aliniere la centru (1).

În cadrul grupului Font (Font) găsim opţiunea Font Size (Dimensiunea fontului).

Aici există două posibilităţi:

– fie executăm un click pe butonul ce are formă de săgeată şi alegem o nouă dimensiune;

– fie scriem noi dimensiunea dorită.

Execută un click pe butonul indicat (2).

Execută un click pe dimensiunea 28 (3).

De asemenea, tot în grupul Font (Font), găsim şi o listă de aspecte ale fontului.

Pentru a selecta un anumit aspect al fontului, este de ajuns să extindeţi lista şi să-l alegeţi pe cel dorit.

Execută un click pe butonul indicat (4).

Execută un click pe aspectul indicat (5).

Putem, de asemenea, să modificăm şi culoarea de evidenţiere a textului.

În acest scop, pentru a aplica culoarea curentă afişată pe buton, execută un click pe butonul indicat (6).

Pentru a modifica culoarea textului, execută un click pe butonul indicat (7).

 

 








 

Pasul 3

Opţiuni de formatare găsim şi în spatele meniurilor de tip ancoră.

Execută un click în zona indicată (1).

Din această fereastră, în partea superioară, putem schimba aspectul fontului, precum şi stilul şi dimensiunea acestuia.

Execută un click pe butonul indicat (2).

Execută un click pe modelul de subliniere indicat (3).

Observăm în caseta Preview (Previzualizare) modificările pe care le-am efectuat.

Execută un click pe tab-ul Advanced (Avansat) (4).

Din acest tab putem modifica spaţierea caracterelor din cadrul cuvintelor.

Avem posibilitatea de a avea cuvinte cu spaţiul dintre litere normal, extins sau condensat.

Execută un click pe butonul indicat (5).

Execută un click pe opţiunea Expanded (Extins) (6).

Execută un click pe butonul OK (7).

În acest moment, textul nostru a fost modificat conform opţiunilor selectate.

Astfel se poate lucra cu diverse opţiuni de formatare.